Un ghid complet pentru alignere dentare

Tratamentul cu alignere dentare a devenit tot mai popular odată cu avansarea tehnologiei. Acestea sunt apreciate deoarece sunt eficiente pentru îndreptarea dinților și în același timp discrete și confortabile. Totuși, eficiența acestora depind de disciplina pacientului. În continuare vei afla ce presupune un tratament cu alignere dentare și tot ce trebuie să știi despre acesta și purtarea lui.

Fii atent la igiena orală

1. Periaj regulat

Una dintre cele mai importante reguli atunci când porți alignere dentare este să periezi dinții înainte de a le pune la loc. Alignerele se poartă între 20-22 ore pe zi și se port îndepărta în timpul meselor sau pentru a te îngriji de igiena orală. Înainte de a le pune la loc, asigură-te că ai periat dinții corect și ai folosit ața dentară pentru a elimina complet toate bacteriile.

2. Igienizarea alignerelor

Este foarte important ca atunci când îndepărtezi alignerele acestea să fie curățate cu apă caldă și o perie moale cu un gel de dinți. Apa fierbinte va deteriora suprafața acestora, deci fii atent la acest aspect.

3. Acumularea de bacterii

Înainte de a pune la loc alignerele este important să îți cureți dinții și să igienizezi alignerele pentru a te asigura că nu favorizezi crearea bacteriilor.

Respectă termenul de purtare

1. Poartă alignere dentare pentru perioada recomandată

Medicii ortodonți recomandă purtarea alignerelor zilnic, pentru 20-22 ore. Dacă acest interval nu este respectat există riscul ca rezultatele să nu apară sau tratamentul să fie prelungit.

2. Consecvența este cheia

Nu te lăsa influențat de faptul că îți poți scoate alignerele oricând. Dacă nu ești consecvent în purtarea acestora, tratamentul va fi ineficient și vei pierde timp și bani. Chiar dacă la început se poate să simți un mic disconfort, dacă rămâi consecvent în purtarea acestora, disconfortul se va diminua și vei avea și rezultatele dorite.

3. Monitorizează orele de purtare

Un obicei pe care ți-l poți face este să folosești aplicații care să monitorizeze câte ore ai purtat aparatul dentar, pentru a ține o evidență.

Conformează-te noului stil de viață cu alignere dentare

1.Consumă doar apă cu alignerele puse

Nu consuma băuturi cu alignerele puse. Băuturile precum sucurile, ceaiurile sau cafelele pot păta alignerele iar dacă sunt fierbinți pot deteriora materialul acestora. De asemenea, băuturile dulci favorizează crearea cariilor.

2. Nu purta alignerele în timpul meselor

Deoarece este recomandat ca alignerele să fie purtate pentru 20-22 de ore, în timpul meselor acestea pot fi scoase. Acest lucru este recomandat pentru a nu se acumula resturi alimentare care pot forma bacterii și vor îngreuna curățarea ulterioară a acestora.

3. Evită fumatul

Fumatul va păta alignerele și poate afecta materialul din care sunt făcute acestea. Dacă ești fumător, îți recomandăm să îndepărtezi aparatul înainte de a fuma. Aceasta poate fi și o motivație în plus de a limita sau a renunța la fumat.

Vizitele regulate sunt importante

1.Respectă programările 

Chiar dacă primești în avans alignerele care se schimbă la fiecare 1-2 săptămâni, este important să respecți programările la medic, pentru a monitoriza evoluția.

2. Anunță orice probleme

Dacă simți disconfort, durerea este intensă și nu scade sau observi orice fel de nereguli, anunță medicul imediat. Medicul va analiza dacă este nevoie de modificarea poziției alignerelor, dacă a intervenit o carie nedepistată sau gingiile sunt inflamate.

3.  Monitorizarea evoluției

Cu ajutorul unor fotografii periodice sau a unor scanări interorale, unele clinici au posibilitatea de a ține evidența evoluției pentru a afla dacă dinții se mișcă în direcția dorită, conform planului de tratament. În acest fel, se pot face modificări dacă este nevoie și se pot comanda alignere dentare suplimentare.

Schimbarea seturilor de alignere dentare

1. Respectă recomandările medicului

Vei primi mai multe seturi de alignere dentare care sunt concepute pentru a exercita o anumită presiune pe dinți. De aceea este important să respecți intervalul recomandat de medic pentru a schimba alignerele. Dacă sunt schimbate prea târziu sau prea devreme pot afecta dinții sau pot întârzia procesul.

2. Plasează alignerele corect

De fiecare dată când aplici un set nou de alignere dentare, asigură-te că acestea se potrivesc perfect pe dinți. În cazul în care rămân mici spații va trebui să adaugi mici accesorii din cauciuc  cu care să muști ușor pentru a ajuta aparatul să se potrivească perfect. Dacă există probleme cu așezarea noului set, discută cu medicul tău pentru a rezolva.

Retenția este la fel de importantă

1. Ce sunt retainerele?

La finalul tratamentului există posibilitatea ca dinții să aibă tendința să se miște înapoi în poziția inițială. De aceea, la finalul tratamentului medicul îți poate recomanda să porți un aparat numit retainer pentru a menține dinții în poziția actuală.

2.De ce sunt importante retainerele?

Purtarea retainerelor este la fel de importantă ca și purtarea alignerelor pentru a finaliza procesul. Acestea vor fixa pe poziții dinții în poziția adusă de aparatul dentar. Dacă această etapă a tratamentului nu este respectată, există riscul ca aceștia să se mute înapoi în starea inițială, lucru care va face inutil tot tratamentul și îți va risipi o mulțime de timp și bani.

Alimentația și un stil de viață sănătoase sunt importante

1. Menține un stil alimentar sănătos

Diferența dintre aparatul dentar fix și alignere dentare este faptul că în cazul aparatului fix există mai multe restricții alimentare. În cazul aparatului invizibil, acestea sunt eliminate deoarece acesta se îndepărtează în timpul meselor. Totuși, un stil alimentar echilibrat este important pentru a menține sănătatea orală și a evita formarea plăcii bacteriene.

2. Hidratează-te corespunzător

Hidratarea joacă un rol important în menținerea igienei orale corespunzătoare. Saliva formată în urma hidratării va neutraliza acizii produși de bacterii și va împiedica formarea plăcii bacteriene care favorizează apariția cariilor.

3. Protejează-ți dinții

Dacă ești expus la accidentări, în cadrul unui sport de contact sau datorită mediului de lucru, discută cu medicul despre protecție suplimentară și cum poți evita fracturarea gutierelor și accidentarea.

Detaliile fac diferența

1. Depozitarea aparatului

Aparatul dentar trebuie păstrat într-un loc igienic de fiecare dată când este îndepărtat. Evită să îl lași la întâmplare și protejează-l cu ajutorul unei cutii rezistente. 

2. „Chewies” îți vor fi de ajutor

În unele cazuri, așezarea aparatului pe dinți nu va fi foarte simplă. De aceea, te poți ajuta de aceste bucățele mici de cauciuc numite „chewies” pe care va trebui să le muști pentru a așeza aparatul perfect la loc.

3. Observă schimbările

Analizează vizual sau chiar fotografiază ocazional evoluția tratamentului. Dacă observi orice modificare sau ai întrebări, adresează-te medicului.

Ține legătura cu medicul

1. Anunță orice problemă

Medicul te poate ajuta doar dacă îl anunți că ceva nu este în regulă. Dacă un set de alignere dentare nu se potrivește cum ar trebui, ai dureri sau consideri că un aspect ar putea fi problematic, comunică acest lucru medicului. Orice problemă se poate rezolva eficient dacă este cunoscută din timp.

2. Planul de tratament poate fi ajustat

Dacă stilul tău de viață nu îți permite să urmezi tratamentul recomandat de medic, discută acest aspect. În unele cazuri se poate modifica planul de tratament pentru a se potrivi anumitor situații.

Principii de bază

Dacă își dorești ca tratamentul să decurgă conform planului, trebuie să urmezi câteva principii importante:

  • Menține o igienă orală strictă
  • Poartă aparatul pentru cel puțin 20-22 de ore, conform indicațiilor medicului
  • Consumă doar alimentele permise în timp ce porți alignere dentare
  • Mergi la toate controalele stabilite de medic
  • Nu sări peste etapa retenției dacă îți dorești ca dinții să rămână în poziția corectă

Ești în căutarea unui medic ortodont în Timișoara?

Alege clinica Smileway!

Referințe (Studii / Articole)

  1. BMC Oral Health – “Effectiveness of clear aligners vs. fixed appliances: a systematic review”
    https://bmcoralhealth.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12903-019-0721-3
  2. American Association of Orthodontists (AAO) – Informații despre alignere și aparate dentare
    https://www.aaoinfo.org/
  3. Journal of Aligner Orthodontics – “Risks and Limitations in Aligner Orthodontics”
    https://www.quintessence-publishing.com/deu/en/journal/journal-of-aligner-orthodontics
  4. Cochrane Library – “Orthodontic treatment for prominent upper front teeth in children and adolescents”
    https://www.cochranelibrary.com/cdsr/doi/10.1002/14651858.CD003452.pub4/full
  5. National Library of Medicine (PubMed) – “Evaluation of clear aligner therapy in orthodontics: A review”
    https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31013968/

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

IA LEGĂTURA CU NOI

Contactează-ne

Program

Luni, marți, joi: 12-20
Miercuri, vineri: 9-17

PROGRAMEAZĂ-TE

Trimite un mesaj